O Poveste de Speranță

 

În 2018, adunând lacrimile și amintirile persoanelor vârstnice din Bessarabia (Ucraina), care au îndurat ororile foametei, am înregistrat poveștile lor despre moarte și supraviețuire. Printre ele, era una pe care aș numi-o „O Poveste de Speranță”.

 

Un bărbat în vârstă mi-a spus: „Evenimente groaznice au venit în satul nostru și în toată Bessarabia. Doar în satul nostru, peste două mii de oameni au murit de foame. Nu a fost nicio familie sau casă care să nu fi trecut prin această foamete. Fostul primar al satului în timpul anilor de foamete, Afanasiy Ivanovych Sotirov, mi-a spus: ‘Bulgăreanu bessarabian este un gospodar din sânge. Chiar și atunci când moare, se gândește la viitor, la ceea ce va rămâne după el... Îmi amintesc că, o dată, am intrat într-o casă, iar acolo, pe podea, zăcea un bărbat, mort de foame. Am găsit o ascunzătoare sub podea, iar înăuntru – un sac de grâu. Acest bărbat salvase grâul pentru semănatul de primăvară, pentru a-și salva familia în viitor. Chiar și atunci când nu i-a putut salva de la foamete, se gândea la câmpul care trebuia semănat.’ Șeful satului era uimit: ‘Este asta o nebunie sau un eroism? Ce a făcut acest om? A salvat grâul pentru semănat în loc să-l folosească pentru a-și salva familia. Ar fi putut să-i salveze, dar a ales să păstreze grâul pentru următoarea recoltă. Este înfricoșător!’ Toată familia a murit de foame, iar sacul de grâu a rămas neatins. O mână de grâu ar fi putut schimba multe. Cu o mână de grâu poți supraviețui o zi întreagă. Dar el a urmat o lege nescrisă: „Mori de foame, dar nu atingi grâul pentru semănat!”

 

Această poveste nu este doar o narațiune, este un adevărat testament. Cuvintele lui continuă să răsune în mine, ca niște jaruri gata să aprindă noi flăcări. A lăsat acest om mai mult decât o simplă amintire? A semănat ceva în mine cu acea mână de grâu pe care a refuzat să o mănânce? O persoană pe care nu am întâlnit-o a ales să semene grâul său cu speranță pentru viață, pentru o primăvară pe care nu o va vedea niciodată. Și acest grâu a încolțit în mine — nu ca un snop de grâu, ci ca o înțelegere a rezilienței umane, a vitalității și a memoriei transmise din generație în generație. Am păstrat semințele acestor povești pentru a le semăna, împărtășindu-le în prezent — cu speranța că vor crește un viitor necunoscut, acum udat de sângele războiului. Păstrăm semințele de grâu, așteptând soarele primăverii, pentru că speranța este motorul nostru de neînvins către viață!

 

Epistola către Romani 8:24-25: „Căci în această speranță am fost mântuiți. Dar speranța care se vede nu este deloc speranță. Cine se speră la ceea ce are deja? Dar dacă sperăm la ceea ce nu avem încă, așteptăm cu răbdare.”

 

Yona 2024